Campania de Craciun: Dorinte si Multumiri


Luna decembrie a finalului de an (2012) a avut ca eveniment in buticul Punct Creativ realizarea “Campaniei de Craciun: As Vrea & Multumesc Mos Craciun“. Pentru ca au existat si inca exista multe intrebari, am zis sa va fac un mic rezumat a ceea ce a s-a vrut a fi si a ceea ce a ajuns a fi.

Totul a inceput pe 12 noiembrie, atunci cand a avut loc prima intalnire a “Cursului de Advertising” pentru Departamentul de Advertising al unei organizatii studentesti dragi noua. Cursul a constat in 9 intalniri/workshopuri formate din prezentari, teme, teste, carti de citit si “chestii de facut” in zona publicitatii si a designului. La a 5a intalnire greul deja incepea. Tema era realizarea unei campanii si rezolvarea unui brief. Si de aici incepe povestea…

Brieful: Campanie de promovare de Craciun

<brief start>

Scopul exercitiului: realizarea unei campanii de promovare integrata, invatarea pasilor unei campanii, urmarirea unei strategii, realizarea unor livrabile si interactiunea cu un public adevarat.

Scopul campaniei: credem ca multa lume isi doreste o sumedenie de lucruri, iar o parte dintre ei chiar primesc ceea ce isi doresc, dar prea putini ajung sa si multumeasca pentru ceea ce au primit.

[Obiective. Utilizabile. Livrabile.]

</brief end>

Primul brainstorming a avut loc pe 8 decembrie, iar pe 10 decembrie incepea deja promovarea primei parti: “As Vrea” (www.asvrea.com). Siteul asvrea.com s-a dorit o platforma unde oamenii sa-si scrie dorintele pentru Mos Craciun / pentru Craciun. Utilizatorii pot sa scrie un nickname si un mesaj/dorinta apoi, printr-un singur click, mesajul lor apare pe wall-ul cu dorinte. Tototdata acestia mai au optiunea de a insera o poza, daca aceasta este relevanta dorintei lor.

Episodul 1: As Vrea

S-au realizat mai multe mesaje/copy-uri pentru promovarea siteului cu dorinte, creative de la care au plecat si celelalte materiale: coveruri de facebook, afise, bannere web. Cele mai populare au fost: “Cand dorinte sunt putine parca nici renii nu vine” si “Nu-l lasa pe Mos Craciun sa aleaga pentru tine“.

Promovarea propriu-zisa a inceput pe 11 decembrie, moment in care coverurile de facebook a celor din departamentul de advertising au fost schimbate cu mesajele campaniei. Douazeci de afise au fost lipite in facultatile lor (ASE), iar link-ul siteului a inceput sa circule pe populara retea de socializare alaturi si de niste mesaje foto. In saptamana 11-14 decembrie, in ASE (Bucuresti), pe holul de la etajul 1, a intrat in cadru si partea neconventionala a campaniei. In fata unui perete albastru/de iarna oamenii puteau sa-si scrie dorinta, catre Mos Craciun, pe o tabla cu care faceau o fotografie care mai apoi ajungea pe siteul cu dorinte.

Tot acolo, cei care nu doreau o fotografie puteau sa-si scrie dorinta pe un bilet pe care apoi il bagau intr-una dintre cele 5 cutii ale ajutoarelor Mosului.

Iar daca nici asta nu era de ajuns atunci primeau un bilet cu link-ul siteului pentru a scrie dorinta direct acolo. Pentru ca… de ce sa-l lasi pe Mos Craciun sa aleaga pentru tine?

250 de oameni (in mare parte studenti) au aparut in cele 200 de fotografii cu dorinte scrise pe tabla lui Mos Craciun, 1200 de vizitatori unici au intrat pe siteul asvrea.com in saptamana de promovare, realizand in luna decembrie aproximativ 4000 de vizite si lasand in total aproximativ 550 de dorinte pentru Mos Craciun. Toate dorintele le puteti vedea aici.

Episodul 2: Multumesc Mos Craciun

Partea a doua a campaniei a inceput in ultima saptamana a anului scolar (17 decembrie) moment in care a inceput reavealingul campaniei cu dorinte. Obiectivul campaniei a fost acela de a arata ca toata lumea isi pune dorinte, dar putini mai si multumesc atunci cand acestea se indeplinesc.

Momentul care a dat startul a fost un filmulet realizat in colaborare cu departamentul de marketing (nu ce chestie faina?). Prin clipul urmator s-a aratat faptul ca dorintele se schimba si cresc odata cu noi, dar la fel ar trebui sa se intample si cu multumirile. Il vedeti mai jos:

Campania a continuat si in ASE unde Mos Craciun si-a facut aparitia costumat si gata de facut fotografii si primit multumiri. De aceasta data panoul albastru a luat rosul Mosului, iar studentii au putut sa-si faca o poza de multumire cu tinerelul batranel. Asta se intampla in timpul pauzelor. Pentru ca in timpul orelor Mosul nostru mergea la cursuri (imagini putin mai incolo), prezenta proiecte sau doar asista. Ajutoarele lui imparteau in tot acest timp biletele “cadou” dintr-o alta cutie magica. Incantati studentii “extrageau” din cutie un cadou si ramaneau surprinsi/mirati/suparati sau zambitori cand citeau ceea ce era scris pe bilet: “Toti ne dorim cadouri de Craciun. Insa uitam sa multumim pentru ele. Trimite o multumire pe MultumescMosCraciun.ro“.

MultumescMosCraciun.ro este siteul de reveal al campaniei, locul unde oamenii pot scrie o multumire lui Mos Craciun sau chiar mosului lor preferat (oricine fiind acesta). Sistemul este asemanator siteului asvrea.com, scopul fiind insa unul diferit. Aici este lista de multumiri pentru Mos Craciun. Si tot de aici puteai sa trimiti un mesaj de multumire anonim (sau nu) catre Mos Craciunul tau, dand click pe plicul din dreptul mesajului tau. Sau mai mult… poti sa-ti trimiti poza ta cu Mosul (si cu mesajul “Multumesc Mos Craciun“) persoanei preferate.

Mai jos aveti si cateva imagini foto din filmuletul facut cu camera ascunsa atunci cand Mos Craciun a impartit “cadouri” studentilor in timpul unui curs. Clipul video nu il vom publica…

Fiind ultimele zile inainte de vacanta de iarna, facultatea nu mai numara tot la fel de multi studenti precum in saptamana anterioara asa ca Mosul nostru s-a decis sa faca o plimbare si prin Piata Romana. Oamenii l-au primit cu bucurie, l-au salutat din autobuz, l-au claxonat prieteneste si chiar si-au facut poze cu el. Mai mult, o doamna chiar a vrut sa-i dea o punga cu muraturi. Sa aiba si Mosul nostru de sarbatori.

Asta in prima zi. Pentru ca in a doua zi alaturi de Mos Craciun a venit si prietenul lui Elful cel Inalt. Cei doi buni prieteni au facut poze cu studentii, iar Mosul i-a aratat si cum arata Piata Romana din Bucuresti. Distractia a fost pe masura.

Desi perioada de promovare a fost de numai 3 zile, 100 de persoane si-au facut poze cu Mos Craciun (sau cu Mos Craciun si Elful cel Inalt), 600 de vizitatori unici au intrat pe site in saptamana respectiva urmand sa faca pana la Craciun aproximativ 1500 de vizite si lasand in total putin peste 200 de multumiri.

Promovarea s-a incheiat in ziua de Craciun atunci cand a aparut si un filmulet cu tema: “De Craciun tu alegi cine e Mos Craciunul tau!“, clip pe care il vedeti mai jos.

Au fost multe intamplari amuzante in cele 2 saptamani de promovare, zeci de idei care au fost propuse si care din lipsa de timp sau resurse nu s-au mai realizat, dar si alte lucruri faine facute (afise, materiale) care nu au mai avut loc in acest articol. A fost o campanie facuta in 3 saptamani (concept + executie) de catre niste pusti de ~20 de ani care, in mare parte, nici nu stiau acum 3 luni ce inseamna advertisingul, cu un buget care a fost trecut cu bara “-” atunci cand s-a facut planul initial si de care suntem foarte mandri de ceea ce au realizat.

Multumirile continua catre Business Organization for Students (Board & Membri), Departamentul de Marketing al BOS, sustinatorii de pe facebook si catre cei care inca mai cred in Mos Craciun. Platformele web (&mobile ready) au fost dezvoltate in-house de Punct Creativ, iar campania nu a avut niciun scop comercial.

Echipa de productie: Alexandra Baciu, George Bucurescu, Virgil Ciulin, Carmen Grigoras, Alex Ene, Alexandru Ionita, Alexandra Pavel,  Andrei Tanase;
Web development: Andrei Bulearca si Emilia Nastase
Theory and support: Adrian Boc
CD: cu voia dumneavoastra, Florian Besnea

layout=”standard” width=”450″ show_faces=”false” font=”arial” action=”like” colorscheme=”light”>


One Response to “Campania de Craciun: Dorinte si Multumiri”

  1. Oana says:

    Frumos de tot , bravo !

Leave a Reply

Detalii articol